Interviu acordat publicației “Romanian Legal Awards” de către Oana ALBOTA, Founding Partner Albota Law Firm “Suntem implicați, în calitate de experți juridici, în cadrul unui proiect guvernamental de anvergură privind elaborarea dezvoltarea legislației din domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, legislație secundară care urmează a completa viitorul Cod al Urbanismului“.
Așa începem interviul de astăzi, un interviu acordat de această dată de către un avocat ale căror principale spețe se raportează la domeniul imobiliar.
Oana Albota, fondatoarea societății, are o experiență remarcabilă în toate tipurile de proiecte imobiliare, de la clădiri de birouri și proiecte rezidențiale, până la gestionarea contractelor complexe de închiriere și a contractelor de construcție.
Unul dintre cele mai recente proiecte importante este descris de asistatarea Nor Real Estate S.R.L. de către Albotă Law Firm la semnarea unui contract de împrumut în valoare de 21 milioane EURO și a pachetului de garanții aferent cu OTP BANK ROMANIA S.A., pentru a sprijini dezvoltarea și închirierea fazei I (B1/B2) a proiectului de birouri @Expo.Nor Real Estate S.R.L. este o filială Atenor situată în România. Atenor este un dezvoltator imobiliar belgian listat la bursa Euronext din Bruxelles. Cu o suprafață închiriabilă de 48.688 mp, @Expo stabilește un nou standard pentru mediile de birouri durabile și moderne, cu o certificare BREEAM „Outstanding” și un certificat de performanță energetică de nota A. Albotă Law Firm a fost implicată și în dezvoltarea și închirierea proiectului @Expo.
Care sunt principalele tendințe pe care le identificați în domeniul juridic și cum ar trebui avocații să se adapteze pentru a le face față cu succes?
Inteligența artificială, tehnologizarea, schimbările climatice, criza economică, pandemia recentă, contextul geopolitic, toate acestea și-au pus amprenta asupra domeniului juridic, impunând transformări asupra profesiei de avocat. Pentru a putea răspunde cu succes schimbărilor din jurul nostru, avocații trebuie să dea dovadă de adaptabilitate, reziliență, creativitate și perfecționare continuă.
Evoluția tehnologică prin care trece omenirea trebuie încorporată în activitatea profesională a avocaților, întrucât poate aduce beneficii semnificative. Digitalizarea accelerată și-a făcut simțită prezența și în domeniul juridic, aducând schimbări precum dosarul electronic, transmiterea prin intermediul poștei electronice a cererilor sau altor acte către instanțe, cu utilizarea semnăturii electronice, proceduri menite să eficientizeze mediul juridic.
Transformările prin care trece umanitatea au impus și apariția unor noi ramuri de drept, deschizând astfel tot mai mult drumul specializărilor, impunând avocaților reinventarea, dobândirea de cunoștințe noi, conectarea continuă la schimbările legislative și la practica juridică.